Dă-ţi dreptul de a nu fi perfect!

Dă-ţi dreptul de a nu fi perfect! 

A fi tu însuţi, aşa cum eşti şi a te accepta în “deplinătatea” imperfecţiunilor tale şi în măreţia limitelor tale poate fi, de fapt este, un act de curaj veritabil şi o provocare autentică. Am învăţat fără să ne dăm seama ori am fost obligaţi să învăţam că perfecţiunea, atingerea unui ideal (de cele mai multe ori utopic, ori inadecvat fiinţei noastre şi nevoilor ei), plierea şi replierea pe nişte etaloane impuse, doborârea unor ştachete înalte, din ce în ce mai înalte, sunt valori către care trebuie să tindem spre a fi apreciaţi de ceilalţi şi în ultima instanta, spre a fi apreciaţi de noi înşine. Alergând frenetic să ne conforăm aşteptărilor noastre şi ale celor în jur, uităm de noi, de adevăratele nevoi, de cele care ne definesc şi ne susţin Sinele, de cele care ne racordează la misiunea noastră de viaţă şi la divinitatea creatoare. 

 

A-ţi a dreptul să greşeşti, a-ţi da dreptul la eroare şi la incongruenţă, a-ţi da dreptul la ignoranţă şi la vulnerabilitate, a-ţi da dreptul să nu fii “ în conformitate” sau la înălţime, a-ţi da dreptul să cazi şi să dezamăgeşti, a-ţi da dreptul să renunţi la angajmentele de ieri în favoarea celor de azi, a-ţi da dreptul să ceri când crezi că celălalt merită şi se aşteaptă să primească de la tine, a-ţi da dreptul să spui “nu” pentru că nu ai curajul să spui “da,” a-ţi da dreptul să ieşi în roluri bine definite spre a te pierde într-un indefinit hazardat – în toate astea există o multitudine de riscuri şi un potenţial considerabil de a te confrunta cu consecinţe pe care ţi-e teamă ori nu eşti pregătit să ţi le asumi. 

 

Dar dincolo de acest risc (pe care poţi alege să ţi-l asumi sau nu) există şansa de a deveni congruent cu tine însuţi, de a te recunoaşte ca ceea ce eşti, exact aşa cum eşti, în autenticitatea (im)perfecţiunii şi a (de)limitărilor tale – iar acesta este singurul reper valid la care te poţi raporta spre a deveni maximum din ceea ce tu aştepţi de la tine şi din ceea ce le poţi oferi celor în jur…

Asumarea imperfecţiunii poate fi calea cea mai scurtă către perfecţiune (dacă admitem că ea totuşi ar exista…)

Clara Toma

Număr revistă: